22 aprilie 2015

Tango argentinian

El tango es un pensamiento triste que se baila.
Enrique Santos Discépolo

Despre tango se scrie de peste o suta de ani. Muzica, dansul si poezia tanguera a fost surprinsa intr-o multime de ipostaze.

Tangoul s-a nascut in Argentina, Buenos Aires, la sfarsitul secolului XIX in suburbiile sarace ale orasului care adaposteau un numar foarte mare de emigranti de pe toate continentele. Muzica de tango era foarte simpla, de acompaniament pentru versurile care exprimau bucuriile, iubirile si tristetile porteno-silor (numele locuitorilor Buenos Aires). Dansul era simplu si monoton, se dansa pe strazi, spelunci si bordeluri.

Tangoul a aparut in periferiile din Buenos Aires in baruri, bordeluri etc, unde barbati singuri isi petreceau vremea band, jucand carti, dansand sau apelau la serviciile „celei mai vechi profesii din lume”. A dansa tango cu o femeie in acea vreme era considerat obscen – imbratisarea este prea intima, picioarele se ating si se intrepatrund… Asa incat daca barbatii doreau sa incerce un pas nou sau sa invete sa danseze, singura posibilitate era sa danseze cu un alt barbat. Dansatorii de tango repetau intre ei astfel incat sa atraga admiratia doamnelor. Experimentand si dansand unii cu altii, acesti dansatori, multi anonimi, au creat dansul tango.

Muzica de tango era cantata pe instrumente portabile: chitara, vioara, etc. Bandoneonul, adus in Argentina la sfarsitul secolului 19 a devenit instrumental asociat cu tangoul, iar sunetul bandoneonului inseamna pentru multe persoane sunetul tangoului.

Din anii 80′ tangoul renaste in opinia publica internationala prin spectacole de tango argentinian. Apare un nou stil – “tango fantasia”, stilul de scena, de spectacol, “tangoul de privit”.

Comunitatea de tangueros este foarte diversificata si specializata. Practic s-au pastrat toate stilurile de dans create intr-o perioada de aproape 150 de ani.
Inima tangoului a fost si este Buenos Aires. Majoritatea maestirilor dansatori de tango sunt argenitinieni. Tangoul se danseaza in toata lumea iar Romania nu face exceptie.
Tangoul este o exerienta personala care se traieste in cuplu pe ringul de dans. Adevarata istorie a tangoului se scrie in fiecare clipa in inima fiecarui dansator de tango.

Ezequiel Martinez Estrada a scris despre tango in “Radiografia Pampei”, publicata in 1933:
“Este dansul care pune in actiune trupul de la sold in jos. De la brau in sus corpul nu danseaza, ci ramane rigid, ca si cum picioarele, trezite dintr-o data, ar purta intr-o imbratisare doua corpuri adormite.”

Caracteristica sa ca si intr-o casnicie, este integrarea in cotidian, sociabilitatea si absenta emotiilor.

Pe de alta parte, se observa ca femeia formeaza un tot cu partenerul ei, si daca i-ai rapi-o, ea ar pastra amprenta lui, asa cum sotia rapita pastreaza urmele sotului. Amandoi formeaza un singur corp cu patru picioare, care se misca monoton, conduse de o singura vointa, torsurile ramanand immobile; un corp din care gandirea e absenta, un corp lasat in voia cadentei muzicale, care suna, guturala si indepartata, exprimand instinctul de orientare si de afectiune. Acest instinct vag, transformat in muzica, ii taraste cu el.

Nici o alta muzica nu se preteaza ca tangoul la visare. Patrunde adanc in suflet si pune stapanire pe intreaga fiinta, ca un narcotic. In cadenta lui, gandirea se opreste si lasa sufletul sa pluteasca lin, ca ceata peste campie. Miscarile nu trebuie create, ele se nasc automat din aceasta muzica, pe care o porti in adancul finite tale. Vointa, asemeni contururilor obiectelor, ramane pierduta in ceata, iar sufletul este o campie intinsa. Foarte vag, femeia isi acompaniaza partenerul intr-o alunecare aproape nearticulata. Este farmecul acestui dans, in sensul sau sentimental: abolirea vointei, o stare in care raman treze numai simturile profunde ale vietii vegetative si senzitive, prielnica starii de spirit a asfintitului pe o pasune, tristetii nedefinite pe care o vedem in ochii animalului satisfacut. O data dansul sfarsit, femeia nu poate uita acest act rece, prin care a fost posedata ca o molusca, intr-o impreunare reciproca. Ramane plutind peste corpul ei un suflu de neliniste, de pacat; ceva lipicios si vascos, ca un ecou al miscarilor prin care s-a lasat in voia unui vis trivial. Deoarece n-a fost posedata de un demon, ci de propria ei singuratate.”

Strada Emil Cioran, nr. 1A Intrarea B a Casei de Cultura a Sindicatelor, etajul 2 Sibiu, Romania 550270

Acest site folosește cookie-uri în scopul funcționării platformei, precum și în scopul îmbunătățirii experienței de utilizare.
Părți din site vor fi nefuncționale până la acceptarea folosirii acestora. Mai multe detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Inchide